Echipele pe care le-am detestat în sport

În momentul când ajungi să ții cu o echipă sau să îți placă un sportiv anume este foarte probabil ca adversarul să nu fie printre preferații tăi. Așa a fost și cazul meu din 1998, până prin 2006 sau 2007 as spune, perioadă în care am avut câteva echipe din sport pe care le-am detestat puternic, majoritatea din motive pe care le consider foarte corecte după cum au câștigat trofee sau meciuri, folosind alte mijloace decât acelea corecte.

9. FERRARI (FORMULA 1)

În momentul când am început să mă uit la Formula 1 bătălia pentru titlu se dădea între MCLaren Mercedes și Ferrari, Mika Hakkinen devenind rapid favoritul meu, iar Schumacher era adversarul său. Chiar dacă la început a câștigat finlandezul, în ultimul său an a început cu adevărat perioada de ”teroare” (dominație) a lui Schumi în care spectacolul a fost puțin, iar echipa italiană a avut toate avantajele posibile. Tocmai de asta ma distreaza cand ii aud pe fanii celor de la Ferrari plangandu-se acum de avantajele Mercedes dupa ce echipa lor a avut mult peste ce au ”sagetile argintii”.

8. OLYMPIQUE LYON (FOTBAL)

Dominația lui OL în fotbalul francez nu a fost ceva plăcut de văzut, iar suporterii acestui sport au acum pe cea a lui PSG și din aceasta cauză Ligue 1 are mult de suferit.

7. ASESOFT PLOIEȘTI (LNBM)

Dacă întrebați pe fanii lui CSU Sibiu, Universitatea Cluj sau BC Timișoara vă vor spune ei foarte bine despre cum a câștigat Asesoft trofeele de-a lungul anilor și ce urât a fost să fii suporter al uneia dintre acele echipe când juca în semifinale sau finală cu ploieștenii.

6. NEW ENGLAND PATRIOTS (NFL)

Suporterii fotbalului american din țara noastră știu bine cum New England Patriots a ajuns să fie cea mai tare dinastie din secolul XXI, în niciun alt sport nu a existat și nu va mai exista prea curând o asemenea reușită.  NE are cel mai bun antrenor din ultimii 50 de ani, probabil cel mai bun QB din istorie și un management grozav din toate punctele de vedere, atât pozitiv, cât și negativ.

5. LOS ANGELES LAKERS (NBA)

Singura echipă din listă care nu a câștigat trofeele datorită mai multor factori este Los Angeles Lakers, formație ce a dominat NBA-ul în perioada în care am început să văd acest sport, primul meci fiind chiar jocul I al finalei din 2001 contra echipei Philadelphia 76ers, la care juca baschetbalistul meu favorit, Allen Iverson.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4. JUVENTUS TORINO (FOTBAL)

Ce mai este spus de Juventus Torino și nu au spus destui suporteri ai fotbalului despre cum au câștigat trofee după trofee? Au făcut prea multe măgării încât s-a ajuns să fie chiar retrogradați, deci vă dați seama cât de mult au întrecut măsura în trecut. Țin minte și acum sezoane din trecut, iar unele meciuri dintre Milan și Juve cu ”marele” Colina (unul din cei mai slabi arbitri pe care i-am văzut) la centru nu se uită la ce penalty-uri primeau torinezii.

3. STEAUA BUCUREȘTI (FOTBAL)

OMENII DUPĂ OMENII, ANI LA RÂND. Cam așa aș descrie această echipă din 1998 încoace, sezonul 2005-2006 fiind cel mai bun exemplu, la fel ca evoluțiile Vasluiului, celor de la Farul sau Gloria cu Steaua și adversara sa în lupta pentru titlu. Diferențele au fost uriașe și vizibile.

2. REAL MADRID (FOTBAL)

M-a distrat copios supararea multora pe arbitrul meciului Real-Juve, când Lucas Vasquez a fost faultat clar și centralul a acordat penalty. Realul a marcat și s-a calificat mai departe și toți spuneau pe net cum a furat arbitrul pe Juve, penalty-ul fiind extrem de clar. Însă, s-a ajuns atât de mare ura unora pentru Real Madrid deoarece au văzut și ei ani la rând ce am văzut și eu în trecut, în Uefa Champions League și în Primera Division când Valencia se bătea la titlu și la UCL cu madrilenii.

  1. DINAMO BUCUREȘTI (FOTBAL)

Toate echipele de mai sus < Dinamo București. Exact ca în cazul Stelei, omeniile au fost prezente continuu, meciul cu echipa Ceahlăului fiind cel mai celebru, iar titlul din 2002 când FC Național a fost campiona pe teren a arătat încă o dată cum poți ajunge să ai trofee multe.

Văzând unde a ajuns în ultimul deceniu echipa, pe de o parte îmi pare rău pentru fanii lui Dinamo pe care îi cunosc (toți sunt grozavi ca oameni) și pentru cei mai buni prieteni ai mei (tot dinamoviști adevărați), însă pe de altă parte este o satisfacție că formația a ajuns acolo unde merită după toate ticăloșiile din trecut. Dinamo, a ajuns dintr-o echipă cu 15.000 de fani la meciuri, cu atmosfera frumoasa si conexiuni majore in tot fotbalul românesc să se bată doi ani la rând la retrogradare, să aibă cel mai slab patron pe care l-am văzut în istoria fotbalului românesc, să aibă tribunele goale și șanse mari să facă tripla în acest sezon.  Mai mult, sezonul trecut a avut la un moment dat cel mai slab lot pe care l-am văzut eu în 20 de ani de ”Divizia A”.

Advertisements
Posted in Sport | Leave a comment

Echipele mele favorite din fotbal

Fotbalul este un sport cu totul special care odată ce te-a prins nu mai poți scăpa. Devii suporter, devii fan, devii interesat de unele echipe și meciuri, ajungi să ții cu ele, iar în perioada copilăriei ajungi chiar să suferi pentru ele, iar la unii se pare că și după.  Astăzi vreau să prezint 15 echipe favorite ale mele din acest sport, începând de la locul 15 până la primul loc.

15. UNIVERSITATEA CLUJ

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În primul sezon de Divizia A pe care l-am văzut, Universitatea Cluj avea o echipa slaba de tot și a retrogradat în B. De atunci, ”șepcile roșii” au căzut până în Liga a IV-a, apoi au revenit în Liga I, dar nu a stat mult și s-au întors din nou în ligile inferioare. Universitatea Cluj este o echipă deosebită și indiferent câte trofee vor câștiga alții va rămâne formația cea mai iubită a Clujului și a Ardealului datorită călătoriei și momentelor grele, plus a puținelor momente frumoase dar unice ce fac ”U” un club special.

14. PALMEIRAS

Cu Palmeiras este destul de simplu, în Romania s-au dat meciuri din Brazilia, echipa avea culoarea mea favorita si de aceea i-am ales. Apoi, am inceput sa vad mai multe jocuri, iar chilianul Jorge Valdivia era incredibil.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

13. EMELEC

m.ecuagol.com

Stiu ca aceia ce vor citi vor auzi pentru prima oară în viața lor despre Emelec. Aceasta este cea mai de succes echipă din Ecuador.

12. RIVER PLATE

Dacă nu ați văzut până acum River Plate vs Boca Juniors și sunteți mare fan al fotbalului trebuie neaparat să vedeți partida deoarece niciun Real-Barca sau Milan-Inter nu se poate compara cu El Super Clasico. Nebunia din Argentina m-a atras imediat, suporterii lui River sunt fantastici, cantecele lor sunt nemaipomenite (recomand ”Hoy Ganamos”), iar la River locul 2 nu există indiferent de adversar.

11. BENFICA LISABONA

Tradiția, suporterii și relația clubului cu fanii sunt lucrurile care m-au atras cel mai mult la ”vulturii” Portugaliei. Benfica este cea mai galonată echipă lusitană, are cei mai mulți socios din lume și ar trebui să fie un exemplu pentru multe formații din lume.

10. LAZIO ROMA

În 1999 am văzut pe Lazio în Cupa Cupelor, iar fanii echipei și Pavel Nedved m-au făcut ”lazial” imediat. Lazio este o formație excentrică în sens pozitiv, cu suporteri nemaipomeniți, tricouri splendide de joc, iar meciurile lor au fost întotdeauna spectaculoase, indiferent de locul ocupat de romani. Nu o să găsiți o echipă care să joace mai frumos ca Lazio în Italia.

9. TOTTENHAM HOTSPUR

Din primii ani în care am văzut Premier League, Tottenham era echipa cu meciurile spectaculoase gen 3-3, 5-4, 4-2, cu reveniri incredibile și jocuri de neuitat. Câteva meciuri cu Leicester City rămân favoritele mele, iar duelurile cu Arsenal sunt ceva cu totul special. De când a venit Pochettino, Tottenham are o echipă care poate rămâne în legendă pentru mine, exact cum este cazul Arsenalului lui Henry și a Valenciei lui Baraja.

 

8. BAYERN MUNCHEN

Prima finală de Champions League pe care am văzut-o a fost cea în care Bayern a fost echipa mai bună pe teren, dar a pierdut într-un mod incredibil în minutele 91 și 93. Fotbalistul meu preferat all time făcea parte din formația bavarezilor, iar în opinia mea scoaterea lui a fost cea mai mare eroare. Totuși, Bayern a revenit acolo sus, iar ceea ce îmi place cel mai mult la Bayern este mentalitatea si gandirea tuturor celor care fac parte din acest club. Pentru Bayern numai locul 1 exista, jucatorilor nu le este teama de niciun adversar si intra pe teren tot timpul cu gandul la victorie. În opinia mea, nu exista un club superior lui Bayern dpdv al spiritului.

7. CF VALENCIA

Nu pot sa cred că există un fan al fotbalului care să fi văzut măcar 5 meciuri consecutive ale Valenciei în ”perioada de aur” 2000-2005 și să nu devină fan al acestei echipe. De la Canizares, la Carboni, la Mendieta, la Baraja, la Angulo, la Pablo Aimar ș.a.m.d până la ultimul fotbalist ”liliecii” au jucat minunat și după 20 de ani pentru mine rămâne în continuare întrebarea care a fost echipa cea mai frumoasă pe care am văzut-o între cea a Valenciei și Arsenalul neinvins a lui Henry. Copii de acum pot să îmi spună de Barca lui Guardiola sau Realul lui Zidane, însă Valencia și Arsenal de atunci ca spectacol și bucurie a fotbalului șterg pe joc cu aceste echipe. Valencia are cei mai drastici suporteri, Mestalla este un stadion unde este teribil de greu să joci ca adversar, iar echipa a avut întotdeauna fotbaliști de clasă. Dupa câțiva ani cu probleme mari, Valencia a revenit acolo unde îi este locul, are un super antrenor și va fi o forță ani buni.

6. PETROLUL PLOIEȘTI

De vină pentru faptul că eu ador Petrolul Ploiești sunt fanii acestei echipe, iar din 1999 încoace, ”lupii galbeni” au fost întotdeauna a doua mea formație din România si vor ramane aici mereu.

intribuna.wordpress.com

5. AC MILAN

Unii suporteri ai fotbalului sunt norocoși că au văzut cea mai tare echipă de club din istoria fotbalul mondial, Milanul lui Sacchi. Eu nu am avut aceea posibilitate, insa am putut vedea a doua cea mai tare echipă din istoria ”Marelui” Milan. Echipa cu Maldini, Costacurta, Dida, Rui Costa, Seedorf, Sheva, Pipo, Nesta, Gatusso ș.a.m.d. Milanul este echipa mea favorita din Italia, iar Maldini este cel mai grozav căpitan de echipă pe care l-am văzut eu la fotbalul.

4. INDEPENDIENTE

Sergio Aguero, Daniel Montenegro și German Denis sunt fotbaliștii datorită căruia Independiente va fi intotdeauna în sufletul meu. ”Regina Americii de Sud” are niște fani extraordinari, rivalitatea cu Racing Club este unică în opinia mea și peste orice alt derby care există în fotbal. Istoria echipei este plină cu jucători legendari, favoritul lui Maradona și al multora evoluand la cea mai buna echipa de pe acest continent.

3. ATHLETIC BILBAO

În tot sportul, fie ca vorbim echipe de club sau echipe naționale nu există ceva mai special ca Athletic. Tradiție, onoare, respect, mândrie și profesionalism sunt doar câteva cuvinte ce descriu ”mândria fotbalulului internațional”, Athletic Bilbao. Încă de la înființare și până acum, acest club s-a bazat pe câteva principii și indiferent de situație nu a dat înapoi niciodată. Exact cum Joseba Etxeberria și Ismael Urzaiz au făcut de fiecare dată când au intrat pe teren, indiferent de adversar.

2. BORUSSIA DORTMUND

În sezonul 2003-2004, Eurosport transmitea Bundesliga II. Am văzut o echipă numită Mainz cu un antrenor necunoscut la acel moment, Jurgen Klopp. Stilul său de joc și modul său de a fi m-au captivat de la început, iar Mainz s-a potrivit perfect pentru el, la fel cum a fost cazul următoarelor două sale echipe. S-au spus tot felul de prostii ca JK ar fi copiat din stilul lui Guardiola, când el juca la fel și cu Mainz în 2004. A trecut la Borussia, iar aceea perioada 2008-2014 a fost mai frumoasa decat mult laudata ”maka maka” a Barcei.  Borussia Dortmund este clubul ce aduce cei mai mulți spectatori din Europa pe teren propriu, fanii sunt de nota 11, iar în ultimii zece ani nu a exista o echipă care să joace un fotbal mai frumos. Nu aș da două meciuri ale Borussiei pe 10 meciuri ale Barcei sau Realului.

asia.eurosport.com

  1. RAPID BUCUREȘTI

Să faci un top cu echipele favorite nu este ușor, excepție locul 1. Și dacă s-a pune toate echipele menționate mai sus, toate naționalele și toate cluburile nemenționate la un loc, tot nu ar fi cât RAPIDUL. Extaz, agonie, bucurie, suferință, pasiune, plăcere, determinare, ambiție și voință = Rapid.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Credit foto – http://www.1923.ro

Posted in Sport | 1 Comment

NFL Mock Draft 2017

1. Cleveland Browns – Myles Garett, DE, Texas A&M

Credit foto – http://www.cleveland.com

2. San Francisco 49 ers – Jamal Adams, SS, LSU

Credit foto – http://www.cbssports.com

3. Chicago Bears – Solomon Thomas, DE, Stanford

Credit foto – http://www.youtube.com

4. Jacksonville Jaguars – Leonard Fournette, RB, LSU

Credit foto – http://www.espn.com

5a. Cleveland Browns – Mitchell Trubisky, QB, North Carolina

6. New York Jets – Malik Hooker, FS, Ohio State

7. San Diego Chargers – Jonathan Allen, DE, Alabama

8. Carolina Panthers – Marshon Lattimore, CB, Ohio State

Credit foto – http://www.cbssports.com

9. Cincinatti Bengals – Derek Barnett, DE, Tennessee

Credit foto – http://www.youtube.com

10. Buffalo Bills – OJ Howard, TE, Alabama

Credit foto – http://www.al.com

11. New Orleans Saints – Gareon Conley, CB, Ohio State

Credit foto – http://www.espn.com

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

12. Tennessee Titans – Corey Davis, WR, Western Michigan

Credit foto – http://www.si.com

13. Arizona Cardinals – Patrick Mahomes II, QB, Texas Tech

Credit foto – http://www.nflmocks.com

14. Philadelphia Eagles – Dalvin Cook, RB, Florida State

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

15. Indianapolis Colts – Forrest Lamp, OG, Western Kentucky

Credit foto – http://www.cbssports.com

16. Baltimore Ravens – John Ross, WR, Washington

Credit foto – http://www.cbssports.com

17b. Tampa Bay Buccaneers – Christian McCaffrey, RB, Stanford

Credit foto – http://www.cbssports.com

18. Tennessee Titans – Marlon Humphrey, CB, Alabama

Credit foto – http://www.cbssports.com

19. Washington Redskins – Haason Reddick, OLB, Temple

Credit foto – http://www.cbssports.com

20. Denver Broncos – Ryan Ramczyk, OT, Wisconsin

Credit foto – http://www.cbssports.com

21. Detroit Lions – Mike Williams, WR, Clemson

Credit foto – http://www.cbssports.com

22c. Houston Texans – Deshaun Watson, QB, Clemson

Credit foto – http://www.cbssports.com

23. New York Giants – Cam Robinson, OT, Alabama

Credit foto – http://www.cbssports.com

24. Oakland Raiders – Reuben Foster, ILB, Alabama

Credit foto – http://www.cbssports.com

25.  Miami Dolphins – David Njoku, TE, Miami

Credit foto – http://www.cbssports.com

26. Seattle Seahawks – Garett Bolles, OT, Utah

Credit foto – http://www.cbssports.com

27. Kansas City Chiefs – Joe Mixon, RB, Oklahoma

Credit foto – http://www.cbssports.com

28. Dallas Cowboys – Kevin King, CB,  Washington

Credit foto – http://www.cbssports.com

29. Green Bay Packers – Obi Melifonwu, SS, Uconn

Credit foto – http://www.cbssports.com

30. Pittsburg Steelers – DeShone Kizer, QB, Notre Dame

Credit foto – http://www.cbssports.com

31. Atlanta Falcons – Malik McDowell, DT, Michigan State

Credit foto – http://www.cbssports.com

32. New Orleans Saints – Taco Charlton, DE, Michigan

Credit foto – http://www.cbssports.com

Posted in Uncategorized | Leave a comment

„Dublul de vis al ţării”, campioane mondiale într-o zi de neuitat pentru tenisul de masă românesc

andreea-dragomanadina-diaconu-campioane-mondiale

Ziua de 7 decembrie 2016 va rămâne pentru totdeauna una de neuitat pentru fanii tenisului de masă românesc şi pentru toţi oamenii care fac parte din acest sport frumos. În capitala Africii de Sud, la Cape Town, Andreea Dragoman şi Adina Diaconu au câştigat titlul mondial în proba de dublu junioare. Lucru pe care nu l-a reuşit nimeni din Europa în toată istoria. Andreea şi Adina au avut o evoluţie fantastică la masa de ping-pong şi au învins tot ceea ce le-a ieşit în cale.  În drumul lor spre aurul suprem, cele două au trecut de următoarele adversare: în turul II, de dublu sârbesc, Tijana Jokic&Dragana Vignjevic, scor 3-0 (12-10; 11-9; 11-5), în optimi, de dublul rusesc, Daria Cernorai&Maria Malanina, scor 3-2 (11-8; 9-11; 11-7; 12-14; 11-6), în sferturi, de dublul franţuzesc, Oceane Guisnel&Marie Migot, scor 4-0 (11-9; 11-5; 11-9; 11-7), în semifinale, de dublul din Hong Kong, Liu Qi&Wong Ching Yau, scor 4-3 (14-16; 6-11; 11-9; 11-8; 6-11; 13-11; 11-8), şi în finală, de dublul japonez Hina Hayata&Miyu Kato, scor 4-2 (11-7; 11-8; 11-6; 5-11; 9-11; 11-9).

Aici puteţi vedea finala:

Aş minţi dacă aş spune că am fost surprins de rezultatul senzaţional reuşit de aceste două fete minunate. Nu am fost pentru că Adina şi Andreea sunt două jucătoare incredibile cum mulţi încă nu realizează, dar cu timpul o să înceapă să înţeleagă, iar antrenorii lor, Gheorghe Vaida şi Petre Arnăutu sunt fantastici, şi sunt lăudaţi mult prea puţin pentru cât de buni sunt. Cu adevărat, patru campioni mondiali. Este timpul ca lumea să sprijine mult mai mult acest sport. Să sprijine mult mai mult tenismenii şi antrenorii lor pentru că noi avem sportivi şi antrenori deosebiţi la tenis de masă, şi rezultatele sunt la înălţime în fiecare an.

Mai mult, pe lângă cei patru menţionaţi, mai avem şi alţii de mare valoare, ca un exemplu i-as da pe constănţenii Elena Zaharia (antrenoare Ana Maria Sebe) şi Cristian Pletea (antrenor Stelian Haşoti), de care o să auziţi lucruri frumoase şi în viitor.

Aici puteţi vedea premierea campioanelor mondiale:

Posted in Sport | Tagged , , , , , , , , , | Leave a comment

Să-i fie ruşine Simonei Halep!

Să-i fie ruşine Simonei Halep pentru că nu a reuşit să câştige un turneu de Grand Slem în tenisul de câmp

Să-i fie ruşine Simonei Halep pentru că a ajuns numai în finala Roland Garros şi nu a reuşit să o câştige

Să-i fie ruşine Simonei Halep pentru că a participat din nou la o ediţie a Turneului Campioanelor

Să-i fie ruşine Simonei Halep pentru că a câştigat numai 14 turnee WTA până acum

Să-i fie ruşine Simonei Halep pentru că îşi urmează visul

Să-i fie ruşine Simonei Halep pentru că nu este cea mai bună tenismenă din lume şi nu câştigă toate meciurile pe care le joacă

Să-i fie ruşine Simonei Halep pentru că a fost cel mai sus clasată (locul 2 mondial) pentru o tenismenă din România, în toată istoria acestui sport

Să-i fie ruşine Simonei Halep pentru că are foarte mulţi fani în ţară şi în străinătate

Să-i fie ruşine Simonei Halep pentru că este un model pentru mulţi copii, care datorită ei fac sport

Să-i fie ruşine Simonei Halep pentru că promovează tenisul românesc şi ţara noastră pe tot mapamondul

Să-i fie ruşine Simonei Halep pentru că joacă un tenis frumos

Să-i fie ruşine Simonei Halep pentru că de peste 3 ani este una din cele mai bune jucătoare din LUME şi a reuşit performanţe extraordinare în tenis

Chiar mai mult, să le fie ruşine tuturor care au ajutat-o de-a lungul timpului pe Simona Halep ca să devină tenismena care este acum

Şi cel mai important, să-i fie ruşine Simonei Halep pentru că nu face totul perfect, exact cum aşteaptă de la ea unii oameni plini de cultură sportivă şi care înţeleg tenisul şi sportul la perfecţie!

Clasament WTA pe 2016:

simona-halep

Posted in Sport | Tagged , , , , , , | 2 Comments

Cei mai buni antrenori ai momentului!

În acest moment, fotbalul internaţional dispune de foarte mulţi antrenori extraordinari. Ei se află la cel mai înalt nivel al pregătirii tactice şi fizice, iar “amprenta” lor a fost vizibilă la echipele pe care le-au pregătit şi va fi vizibilă şi în acest an. Pentru că încă suntem la “începutul” sezonului 2016-2017, am decis să fac o listă a celor mai buni 10 tehnicieni ai momentului.

  1. Massimiliano AllegriCredit foto - www.soccerbox.com
  2. Diego Simeone

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3. Antonio Conte

Antonio Conte

4. Josep Guardiola

https://www.thesun.co.uk/sport/football/1383986/manchester-city-2016-17-kit-city-reveal-new-101-nike-home-kit-at-new-manager-pep-guardiolas-unveiling/

Credit foto -https://www.thesun.co.uk/sport/football/1383986/manchester-city-2016-17-kit-city-reveal-new-101-nike-home-kit-at-new-manager-pep-guardiolas-unveiling/

5. Carlo Ancelotti

6. Jose Mourinho

7. Maurizio Sarri

Credit foto - www.espnfc.com

Credit foto – http://www.espnfc.com

8. Unai Emery

9. Eddie Howe

10. Luis Enrique

Credit foto - www.foxsports.com

Credit foto – http://www.foxsports.com

 

 

 

 

 

 

 

 

 

!!! Rezultatele din puţinele etape care s-au disputat până acum nu sunt luate în calcul. După cum puteţi observa, de pe această listă lipseşte antrenorul meu favorit, Jurgen Klopp, tehnicianul care după părerea mea foarte multă lume nu realizează cât de fantastic este şi cât de bun va fi cu trecerea timpului, mă refer la Thomas Tuchel, deţinătorul Champions League cu Real Madrid, Zinedine Zidane ş.a. Nu au fost incluşi şi antrenorii naţionalelor pentru că astfel, Fernando Santos şi Joachim Low ar fi fost în discuţie după primii şase tehnicieni.

Posted in Sport | Tagged , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Alina Dumitru, sportiva ce a adus judo-ul românesc în lumina reflectoarelor

Alina Dumitru1

În data de 18 iulie 1976, „faţa” gimnasticii din România s-a schimbat definitiv. O fetiţă din Oneşti obţinea prima notă de 10 la Olimpiadă din istoria acestui sport şi uimea pe toată lumea. Ceea ce a urmat de atunci a fost o expunere foarte mare pentru gimnastică, foarte mulţi copii au mers să practice acest sport pentru a deveni noii „Nadia” şi a existat un interes enorm în ţara noastră pentru gimnastică. 32 de ani mai târziu, în 9 august 2008 a venit rândul unei sportive de 26 de ani să intre definitiv în istorie şi să schimbe pentru totdeauna „faţa” judo-ului din România. Alina Dumitru a câştigat prima medalie de aur din acest sport la Jocurile Olimpice. Ea s-a impus la categoria -48 de kilograme, după o evoluţie incredibilă pe tatami.

Alina a învins-o pe cea mai bună judoka din istorie

Ploieşteanca a reuşit „imposibilul” în semifinale şi a trecut de japoneza Ryoko Tani. Nipona nu  mai pierduse până atunci de 12 ani, era „numai” de 7 ori campioană mondială şi dublă campioană olimpică, iar după retragerea sa avea să fie numită de Federaţia Internaţională de Judo, drept cea mai bună judoka din toate timpurile. Mai mult, Tani a pierdut doar 5 meciuri oficiale în întreaga sa carieră, iar Alina Dumitru este printre cele care se pot lăuda cu o victorie împotriva asiaticii. În finală, Alina a învins-o pe cubaneza Yanet Bermoy şi ne-a făcut bucuroşi pe toţi cei care am urmărit competiţia.                                          Expunerea judo-ului în România, ZERO până atunci

Alina DumitruÎntre anul 1998 şi 2008 am vazut Campionate Europene, Campionate Mondiale, Jocuri Olimpice şi tot felul de competiţii la tv. Am văzut nenumărate sporturi, de la fotbal, la tenis de masă, înot, handbal, biathlon, sărituri cu schiurile, baschet sau fotbal american. Lista poate continua cu măcar încă 80-100 fără probleme. Unul dintre sporturile pe care nu le-am prea văzut în afară de 1-2 minute la Atena 2004 a fost judo. Datorită Alinei Dumitru totul s-a schimbat. Dintr-o expunere ZERO, la „scurt timp” după Beijing s-a ajuns ca principalele concursuri de judo să fie transmise în direct pe Digi Sport, iar luptele Alinei şi a colegelor sale de la judo să fie văzute în direct şi să fie promovate mult mai mult. Judo a devenit un sport despre care mult mai mulţi români au aflat. Mult mai mulţi părinţi au mers să îşi dea copii la acest sport, iar destui copii au mers la judo dorind să fie ca Alina Dumitru. Poate că s-a vorbit şi se va vorbi mult prea puţin despre rolul său, dar pentru judo din România, ca şi importanţă, Alina Dumitru a însemnat exact ceea ce a însemnat Nadia Comăneci pentru gimnastică. O sportivă cu totul specială, iar pentru cei care am văzut-o concurând, a fost şi va rămâne mereu de ZECE.

Credit foto - www.digisport.ro

Credit foto – http://www.digisport.ro

!!! Trebuie să nu îi uităm pe antrenorii săi, care au avut un merit foarte mare în reuşitele sale şi în ceea ce a devenit Alina Dumitru. Ea a început judo cu Emil Câmpeanu, iar apoi a fost antrenată la lotul olimpic de Florin Bercean.

Credit foto - www.libertatea.ro

Credit foto – http://www.libertatea.ro

Credit foto sus – http://www.cosr.ro/sportiv/alina-alexandra-dumitru/galerie-foto

Credit foto mijloc – http://patriotii.ro/pagina-exemplu/lupte/alina-dumitru-judo/

Posted in Sport | Tagged , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment